Meniu Închide

Activitatea ACIVJ

Principalele activități ale organizației:

Reprezentarea, promovarea, sustinerea şi protejarea intereselor agenţilor economici şi celorlalti membrii ai asociaţiei în relaţiile cu autorităţile publice şi cu alte persoane fizice şi juridice, precum şi în relaţiile dintre aceştia;

 

Propunerea către forurile competente şi susţinerea unor legi, normative şi măsuri tehnice sau administrative în interesul membrilor săi;

 

Să acţioneze pentru înlăturarea eventualelor inconveniente care apar din aplicarea unor dispoziţii sau măsuri administrative, interpretari abuzive ale normelor, ordinelor şi legilor în vigoare contrare intereselor membrilor şi organizaţiilor componente;

 

Să acţioneze pentru obţinerea de facilităţi diverse în interesul membrilor săi şi al creşterii puterii competitive a economiei hunedorene;

 

Să informeze opinia publică, organele locale (Consilii Locale şi Primării), organele judeţene (Consiliul Judeţean Hunedoara), Guvernul şi Parlamentul despre dezideratele si solicitările membrilor asociaţiei;

 

Colaborarea cu alte asociaţii de afaceri, cu organizatiile patronale din ţară şi străinatate, cu agenţi economici sau organisme interne şi internaţionale, precum şi cu alte organisme similare din Europa şi din întreaga lume, direct sau prin reprezentanţii lor în România;

 

Colaborarea cu Camera de Comert şi Industrie a României şi Comisia Naţională de Statistică, în condiţiile stabilite după caz, la elaborarea rapoartelor şi publicaţiilor privind evoluţia comerţului şi industriei şi pentru problemele care constituie sfera sa de activitate;

 

Organizarea de târguri, expoziţii şi alte manifestari în scopul promovării şi reprezentării membrilor, inclusiv activităţi de lobby şi advocacy;

 

Acordarea de asistenţă membrilor asociaţiei în relaţia cu organele administrative;

 

Militarea pentru recunoaşterea rolului întreprinderilor mici şi mijlocii în economia românească;

 

În cadrul Asociaţiei, va fi constituit un grup de lucru  ce va centraliza  opinii, idei şi proiecte, pe probleme locale, care apoi vor fi dezbatute și  supuse atenției Consiliilor Locale ale oraşelor din Valea Jiului;

 

Realizarea de programe şi proiecte eco- civice, promovându-le cu implicarea tinerilor şi cetăţenilor din Valea Jiului;

 

Promovarea imaginii Văii Jiului şi sprijinirea activităţii de  voluntariat în viaţa civică a acestuia ;

 

14. Acordarea de consultanţă şi consiliere cetăţenilor pentru dezvoltarea atitudinii civice, precum şi alte domenii de interes general ce privesc viaţa publică ;

 

15.  Implementarea  de programe proprii şi în regim de parteneriat cu autorităţile publice locale din Valea Jiului,  din ţară şi din străinătate;

 

16.  Dezvoltarea unor activităţi economice în vederea autofinanţării şi alte acţiuni de atragere de fonduri ;

 

17.  Organizarea anual a festivităţii Ziua patronatului de Valea Jiului, sub patronajul ACI Valea Jiului;

 

18. Organizarea de cursuri de pregătire, seminarii, conferinţe, dezbateri publice precum şi organizarea de marşuri, manifestaţii publice pentru sensibilizarea opiniei publice potrivit legii ;

 

18.  Realizarea de pliante, afişe, broşuri, programe informatice şi alte materiale de  informare ;

 

20.  Alte activităţi prevăzute de lege, potrivit scopului asociaţiei.